14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

JYSK deschide un magazin la Caransebeș, în zona Kaufland – Lidl din cartierul Pipirig

Politică

Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri de mobilier și decorațiuni din România, JYSK, își extinde prezența și la Caransebeș. Compania de origine scandinavă, aflată într-un amplu proces de expansiune la nivel național, și-a propus să atingă pragul de 200 de magazine în România, iar unul dintre acestea va fi construit în zona Kaufland – Lidl, în cartierul Pipirig.

Potrivit primarului municipiului Caransebeș, Felix Borcean, autorizația de construire a fost emisă în luna septembrie, iar lucrările au început de curând. Termenul estimat pentru finalizarea halei comerciale este de doi ani, perioadă după care locuitorii din zonă vor putea face cumpărături de mobilier, saltele și produse pentru uz casnic direct în oraș, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la Lugoj sau Timișoara.

Noul magazin JYSK va avea o suprafață de aproximativ 1.400 de metri pătrați, conform standardelor lanțului danez, care caută permanent spații potrivite pentru dezvoltarea rețelei sale de retail.

JYSK este un retailer internațional de mobilier și produse pentru casă, cu rădăcini scandinave, care facilitează mobilarea fiecărei camere din orice locuință sau grădină. Fondat în 1979 de antreprenorul Lars Larsen în Danemarca, grupul numără astăzi peste 3.500 de magazine și magazine online în 50 de țări, oferind clienților o gamă variată de produse și servicii de calitate, indiferent de modul în care aleg să facă cumpărături.

spot_img

Actualitate