14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Municipalitatea din Caransebeș marchează 135 de ani de la introducerea curentului electric printr-o drumeție istorică pe urmele Canalului Morilor

Politică

La 2 noiembrie 2025, Caransebeșul sărbătorește 135 de ani de la introducerea curentului electric în oraș (1890–2025). Cu acest prilej, locuitorii și vizitatorii sunt invitați să participe la o plimbare tematică dedicată istoriei Ierugii – vechiul canal care a dat viață orașului.

Evenimentul, programat pentru vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 15:30, propune o redescoperire a vechiului traseu al Canalului Morilor, pe cât posibil în forma sa originală. Participanții vor fi ghidați de René Demeter și Roxana Novacovici, care vor evoca obiectivele hidraulice și istorice ce au marcat dezvoltarea Caransebeșului de-a lungul timpului.

Traseul va începe în fața sediului APIA, pe strada col. Ioan Uță nr. 4 (fosta stradă Sub Deal), locul unde a funcționat prima uzină electrică a orașului, și se va încheia la vechiul pod de fier peste Timiș. Drumeția are o durată estimată de 2–3 ore, pe o distanță de aproximativ 4 km, fiind recomandate încălțări comode.

Participanții sunt încurajați să aducă un telefon sau o tabletă pentru a vizualiza imaginile de arhivă pregătite special, care vor reconstitui atmosfera de altădată a locurilor parcurse.

Evenimentul este gratuit, cu înscriere prealabilă online la adresa: https://bit.ly/493jFJy, și este organizat de René Demeter, un împătimit al istoriei locurilor în colaborare cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică – Caransebeș.

spot_img

Actualitate