Luni, 21 octombrie, între orele 15.00 și 19.00, polițiștii cărășeni, alături de polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști de la transporturi și de la imigrări, au desfășurat o amplă acțiune pe DN 6, vizând prevenirea și combaterea migrației ilegale, dar și menținerea siguranței rutiere.
Acțiunea, coordonată de Serviciul Rutier Caraș-Severin, a reunit forțe din mai multe structuri: ordine publică, investigarea criminalității economice, Poliția Municipiului Caransebeș, Poliția Stațiunii Băile Herculane, Serviciul Județean de Poliție Transporturi, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră, Biroul pentru Imigrări și Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Pe durata celor patru ore, echipajele au acționat simultan pe drumurile publice, în special pe DN 6, dar și în localitățile de pe traseu, în parcări, gări, autogări, unități de cazare, alimentație publică și societăți comerciale.
Au fost verificate peste 180 de autovehicule, iar aproximativ 100 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest. Totodată, polițiștii au legitimat aproape 250 de persoane, dintre care 32 cetățeni străini, fără a fi constatate situații de ședere ilegală.
În urma neregulilor depistate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 53.000 de lei. Dintre acestea, 23 au vizat abateri la regimul circulației, iar restul au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a legislației economice și a drepturilor de autor.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere pentru depășire neregulamentară, au retras șase certificate de înmatriculare, au imobilizat două autovehicule și au indisponibilizat 110 litri de alcool.
La acțiune au fost folosite aparate radar, etiloteste, etilometre, drugteste, precum și o dronă cu termoviziune din dotarea Poliției de Frontieră.
Reprezentanții IPJ Caraș-Severin anunță că astfel de acțiuni preventive și reactive vor continua, scopul principal fiind menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în județ.


