14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Nicolae Novăcescu, noul președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Caraș-Severin

Politică

Primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu, a fost ales președinte al Asociației Comunelor din România (ACoR) – Filiala Caraș-Severin, în cadrul alegerilor care au avut loc recent în județ.

Cu o vastă experiență în administrație și un angajament dovedit față de cele 40 de sate și cătune pe care le gestionează, Nicolae Novăcescu este considerat un edil meritoriu, capabil să construiască viitorul unor comunități izolate, dar cu potențial.

La eveniment au participat prefectul Ioan Dragomir, dar și Emil Drăghici, președintele național ACoR.

În cuvântările susținute, accentul a fost pus pe provocările actuale ale administrațiilor locale, în special în contextul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, aflat sub presiunea reducerilor bugetare din partea Guvernului.

Edilii prezenți au subliniat că, indiferent de culoarea politică, investițiile esențiale în drumuri, rețele de apă, canalizare, unități medicale sau creșe trebuie să continue, chiar dacă se renunță la proiecte mai puțin prioritare precum parcurile sau terenurile de sport.

Tot cu această ocazie a fost ales și Consiliul Director ACoR Caraș-Severin pentru mandatul 2025–2028, având următoarea componență:- Președinte: Nicolae Novăcescu (Cornereva)- Prim-vicepreședinte: Gheorghe Coilă (Buchin)- Vicepreședinți: Remus Rof (Dognecea), Ion-Rusalin Pascotă (Obreja), Cristina-Loredana Racu (Vărădia)- Secretar: Vichente Suru (Bucoșnița)- Membri: Pavel Martinescu (Cornea), Ilie Boboescu (Coronini), Florin Curița (Dalboșeț)

spot_img

Actualitate