În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a opt situații de urgență în zona de competență.
Una dintre intervențiile importante a avut loc în municipiul Reșița, unde pompierii au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit la vegetația uscată. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, însă, datorită intervenției prompte, incendiul a fost lichidat rapid, fiind evitată propagarea acestuia către locuințele sau bunurile aflate în apropiere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că arderea necontrolată a vegetației este interzisă prin lege. Persoanele fizice care încalcă aceste prevederi riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu sume între 50.000 și 100.000 de lei. Mai mult, în cazul arderilor produse în arii protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, care pun în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală, fapta se consideră infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală.
Tot în cursul zilei de ieri, echipajele SMURD au intervenit în șapte situații pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a unor persoane cu diverse afecțiuni medicale.
Pompierii militari cărășeni rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru a gestiona prompt orice situație de urgență și pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate.
Pentru informații despre comportamentul corect în caz de urgență, cetățenii sunt încurajați să acceseze platforma națională fiipregatit.ro sau aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.


