În perioada 01.01.2025 – 30.06.2025, polițiștii cărășeni au intervenit la peste 500 solicitări privind fapte de violență domestică.
În multe dintre cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe, amenințare și alte infracțiuni care fac parte din sfera violenței în familie.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, în cazurile în care a fost constatat un risc iminent pentru victime, au fost emise în total peste 60 de ordine de protecție provizorii.
Violența domestică reprezintă orice act de violență verbală, fizică, psihologică, sexuală, economică, spirituală, cibernetică sau socială săvârșit asupra unui membru de familie, așa cum este definit în Codul Penal sau Legea 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Pentru creșterea gradului de siguranță și protecție a victimelor, la nivel național este implementat Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, utilizat în cazurile de emitere a ordinelor de protecție. Acest sistem permite monitorizarea respectării măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și prin ordinul de protecție, prin montarea unor dispozitive electronice de supraveghere agresorului (brățări de supraveghere).
Monitorizarea electronică funcționează prin semnal GPS și permite poliției să fie alertată în timp real dacă agresorul se apropie de victimă, încălcând astfel condițiile stabilite în ordinul de protecție. În această situație, polițiștii intervin de urgență pentru aplicarea măsurilor legale și protejarea victimei.
În caz de urgență, apelați S.N.U.A.U. 112 sau solicitați prin orice alt mod intervenția poliției, specificând clar că este vorba despre un caz de violență domestică.
Polițiștii vor interveni imediat, vor evalua de îndată riscul iminent și vor lua toate măsurile de protecție a victimei prin emiterea ordinului de protecție provizoriu pentru 5 zile, chiar și în lipsa unui certificat medico-legal. Prin ordinul de protecție provizoriu, polițiștii pot dispune una sau mai multe măsuri de protecție a victimei, respectiv:
- evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
- limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ;
- interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
- obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
- interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii;
- obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
- încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Ordinul de protecție provizoriu eliberat de polițiști poate fi transformat în ordin de protecție pe o perioadă de până la 12 luni, de către instanța de judecată.
Totodată, vă informăm că victimele pot beneficia de asistență socială și psihologică gratuită prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin serviciie sociale specializate organizate la nivelul consiliilor locale, precum și prin organizațiile non-guvernamentale.
Polițiștii inspectoratului desfășoară și implementează permanent, împreună cu partenerii instituționali, campanii de prevenire a violenței domestice și instrumente prin care victimele pot sesiza astfel de fapte.
Un astfel de instrument este aplicația Bright Sky RO, dezvoltată de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în parteneriat cu Fundația Vodafone, alături de Asociația Necuvinte și Code for Romania. Conținutul acesteia poate fi accesat din orice rețea de telefonie și este destinat, în principal, victimelor violenței domestice, dar și altor victime ale violenței de gen, cunoscuților lor care vor să îi ajute, precum și specialiștilor în domeniu interesați de problematica diversă și evoluția formelor de manifestare a violenței de gen.
Acest instrument pune la dispoziția utilizatorilor o bază de date cu servicii de asistență, chestionare de evaluare a siguranței într-o relație, combate miturile legate de violența domestică, prezintă prevederile legale din țara noastră care protejează victimele (ordinul de protecție provizoriu și ordinul de protecție), precum și măsurile ce pot fi adoptate pentru creșterea siguranței online. Aplicația oferă, de asemenea, date și sfaturi utile legate de hărțuirea în spațiul public/privat și hărțuirea sexuală.
Pentru a preveni, limita și descuraja producerea unor situații tragice, Poliția Română, prin demersurile derulate, a devansat cu 3 luni termenul de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică la nivel național. În Caraș-Severin sistemul a devenit operațional începând cu 1 ianuarie 2024.
De asemenea, polițiștii monitorizează post-eveniment fiecare situație de violență domestică. După o sesizare de violență domestică, polițiștii contactează victima pentru a furniza date cu privire la evoluția situației sesizate inițial, chiar dacă aplicarea formularului de evaluare nu a generat un risc sau în lipsa unei sesizări formale, urmând a fi dispuse măsuri suplimentare în funcție de fiecare caz. Persoanei îi vor fi aduse la cunoștință toate informațiile incidente acestui domeniu, măsurile ce pot fi dispuse și căile de urmat pentru a beneficia de protecția acestor instrumente.
Instrumente la îndemâna victimelor violenței domestice:
- S.N.U.A.U. 112- apelul național unic de urgență: toate persoanele aflate în situații de abuz trebuie să solicite sprijin. În caz de urgență, sunați imediat la 112!;
- Linia telefonică gratuită 0800 500 333, non-stop, destinată victimelor violenței în familie.
- Aplicația Bright Sky RO – instrument digital gratuit pentru prevenirea violenței domestice.
”Suntem alături de victimele violenței domestice și manifestăm toleranță zero față de violența domestică!”