Proiectul „Modernizarea și eficientizarea transportului public de călători în municipiul Caransebeș prin achiziția de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice” reprezintă un pas semnificativ către un transport public mai ecologic și sustenabil în orașul Caransebeș.
Noua autogară destinată acestor autobuze electrice, situată în zona Caromet, unde se află și infrastructura necesară pentru încărcarea vehiculelor, a fost recepționată astăzi, în prezența beneficiarului și a constructorului.
„În sfârșit autobuzele și-au găsit locul în care să fie garate. Această autobază, situată la ieșirea din Caransebeș spre Oțelu Roșu, e din resurse proprii, nu e finanțată prin PNRR. Felicitările le merită echipa de implementare, care este aici, și mai ales constructorul, care a făcut o muncă de calitate. În luna mai ar trebui să vedem autobuzele circulând, cea mai mare parte din traseu o vor avea prin Caransebeș, dar vor ajunge și la Buchin sau Turnu Ruieni.”, a spus primarul Felix Borcean.


„E un proiect care încurajează transportul public local durabil, cu autobuze electrice, cu stații de încărcare. În paralel avem alte două proiecte, dotarea stațiilor de autobuz cu mobilier smart și dotarea cu stații de încărcare pentru autovehiculele electrice.”, a precizat și șefa de la Proiecte din cadrul Primăriei, Gabriela Bănăduc.
„Am avut o colaborare foarte bună cu administrația locală, bazată pe încredere reciprocă, mai ales după proiectul din centru cu ruinele.” – Ștefan Moldt, Art History Construct.
Autobuzele electrice dispun de dotări moderne, inclusiv camere de supraveghere pentru siguranța pasagerilor, climatizare, ecrane pentru informații și sistem de e-ticketing. Fiecare autobuz are o capacitate de transport de până la 50 de pasageri, dintre care 24 pot călători confortabil pe scaune.
Proiectul este implementat în parteneriat cu primăriile comunelor Buchin și Turnu Ruieni, având ca scop îmbunătățirea mobilității pentru locuitorii din aceste zone și sprijinirea navetiștilor, în special a elevilor care se deplasează zilnic către și dinspre Caransebeș. Termenul de finalizare al proiectului este stabilit pentru anul 2026.