18.7 C
Caransebeş
18.8 C
Reșița
17.9 C
Oţelu Roşu
duminică 15 iunie 2025

Schimb de experiență între elevii din Périgueux, Franța și Caransebeș

Politică

Un grup de elevi din clasele a XI-a și XII-a de la un liceu din Périgueux, din Sud-Vestul Franței, coordonat de către Adrian Fouchier vizitează municipiul Caransebeș în aceste zile la invitația Colegiului Național CD Loga, în baza proiectului „Să cultivăm succesul”, pe programul Erasmus, Mobilitate Individuală Educație și Formare Profesională.

Oaspeții au vizitat și Primăria Caransebeș, au stat de vorbă cu primarul Felix Borcean, alături de prof. Cecilia Clipa, inspector pe proiecte Erasmus în cadrul Inspectoratului Școlar Caraș-Severin. De asemenea Grupul a fost însoțit de către d-na profesor Rodica eugenia Fiedler.

În primele zile cei 8 elevi francezi au vizitat Colegiul Național CD Loga și mai multe grupe de la Grădinițele PP nr. 4 și PP nr. 2 din municipiul Caransebeș, în scopul de a observa modul de predare și modul în care interacționează copiii între ei și cu adulții, dar și reacțiile lor la diferite activități sau situații.

Elevii de la profilul vocațional (cum ar fi pedagogic, asistent educațional, educație timpurie etc.) din cadrul Colegiului Național CD Loga i-au însoțit pe oaspeții din Franța la grădinițe, au legat prietenii și au conversat în limba engleză, explicând că, prin orele de practică în grădinițe, au ocazia să aplice ceea ce învață teoretic într-un mediu real.

spot_img

Actualitate