După ani de zile în care Clubul Magnum Dance a activat în Reșița, Caransebeș și Oțelu Roșu, din luna aprilie instructorul Simona Balaci va fi prezență și la Oravița, prin bunăvoința conducerii Primăriei și a Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”.

Să duci copilul la dans sportiv e una dintre cele mai bune investiții în dezvoltarea lui, din punct de vedere fizic, mental și emoțional, spune Simona Balaci:
„Avem sprijinul Primăriei Oravița, prin domnul viceprimar Lepa Marțian, a gazdei noastre Școala Gimnaziala Romul Ladea, prin doamna director director prof. Murășan-Givadă Maria și directorul adjunct prof. Blagoe Ionela Grațiana, care ne-au oferit absolut toate condițiile! Vreau să mulțumesc public tuturor unităților școlare din oraș, tuturor cadrelor didactice, toată lumea a promovat dansul, sportul si mișcarea și astfel au adus MagnumDance in Oravița. Le mulțumim tuturor!”, a spus Simona Balaci.

