Felix Borcean a fost ironic la adresa medicului Gheorghe Borcean, după ce a vizitat două săli de operații recent reabilitate și dotate!
„Sunt semi ironic pentru că la cât timp a avut spitalul ăsta pe mână, doctorul Borcean putea să facă mai mult pentru mediul în care el a trudit zeci de ani, din postura de președinte al Colegiului Medicilor, de director de spital sau șef la Chirurgie!”, a spus primarul Caransebeșului, la finalul vizitei la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.
Reamintim că medicul Gheorghe Borcean are vârsta de pensionare, a beneficiat și de anii de prelungire, iar după vârsta de 70 de ani, mai poate profesa în Spitalul Municipal de Urgență doar cu acordul conducerii unității medicale, care nu și-a mai exprimat dorința de a-i prelungi contractul.

„Mă bucur să constat că sunt astfel de transformări în spital! Am văzut renovarea completă și înființarea secției de Fiziokinetoterapie din ambulatoriul spitalului, care-și așteaptă dotarea cu aparatură pentru a începe activitatea, apoi cele două săli din blocul operator renovate și dotate cu aparatură nouă, achiziționată în baza unui proiect mai mare, de 4 milioane de lei, am văzut secția de Pediatrie, a doua parte unde se renovează, care are în prelungire secția de Psihiatrie pediatrică, apoi secția de Ginecologie, unde se lucrează și secția de Neurologie unde s-au încheiat lucrările. Îl felicit pe managerul Singh Bhupinder și stăm aproape să vedem și finalizarea lucrărilor începute.”, a menționat primarul Felix Borcean. Acesta a adăugat că așteaptă și aprobarea proiectului depus de către Primăria Caransebeș, prin care s-ar efectua reparații capitale la întreg spitalul și s-ar construi două anexe pentru secția de Boli Infecțioase și pentru Compartimentul de Primiri Urgențe.
