Serviciul Public de Administrare, Reabilitare și Întreținere din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeș a cheltuit din bugetul municipalității, pe 2024, 8 milioane de lei. Cele mai importante investiții au vizat extinderea rețelei de gaz, reabilitare amfiteatrului și amenajarea padocului de animale.
Primarul municipiului Caransebeș a vorbit în emisiunea „Oameni și Fapte” despre lucrările care sunt mai puțin vizibile, dar care contează. Sunt lucrări de reparații, reabilitări și chiar investiții care au fost realizare în 2024 și pentru care s-au cheltuit 8 milioane de lei din bugetul Primăriei.
„S-a realizat extinderea rețelei de gaze naturale în Valea Cenchii, pe străzile Râul Alb și Valea Mare, o investiție deosebit de importantă care se va concretiza cu branșarea locuitorilor la rețeaua principală. Nu va fi ieftin, însă nici nu s-a putut ca să se aducă conducta până în fața casei. Apoi am realizat adăpostul de animale, știți bine câte discuții au fost din cauza câinilor fără stăpân, acum au condiții bune, padocul se află în Valea Cenchii, iar animalele se pot adopta și chiar hrăni. Este o realizare importantă pentru comunitate. De asemenea, s-au reabilitat trotuarele din cartierele Cazărmii, Racoviței, Țarinei, dar și străzile Luță Ioviță, Aleea Rapsodiei, Aleea Sportivilor, strada Decebal, Constantin Popasu, Arinului, Teiușului, Rovinei, V. Alecsandri și Ștefan Jianu. S-a amenajat Amfiteatrul din cartierul Teiuș, care s-a deschis printr-un concert simfonic unde oamenii s-au bucurat de muzică și natură. S-a reabilitat sediul pentru Înmatriculări Auto, din zona centrală, s-a amenajat peisagistic Piața Sf Gheorghe, s-au reabilitat sediul și acoperișul de la BCR, spațiu care este al Primăriei și unde își desfășoară activitatea Clubul Sportiv Municipal. De asemenea, s-au realizat rigole în cartierul Pipirig, s-a refăcut gardurile de la Colegiul Național C.D. Loga și de la spitalul Bora, s-a extins rețeaua de iluminat pe strada A.I. Cuza și s-au reabilitat sălile de clasă și grupurile sanitare de la Liceul Baptist. Sunt activități și lucrări care s-au realizat în anul care a trecut, importante pentru comunitate, chiar dacă poate nu au fost mediatizate, dar cei care beneficiază de pe urma lor își dau seama.”, a spus Felix Borcean.