7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Vești bune pentru Caraș-Severin. Le aduce Silviu Hurduzeu!

Politică

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin vine cu trei vești bune, de care era nevoie, spune Silviu Hurduzeu!

A fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcției drumului de mare viteză Lugoj – Caransebeș. Tronsonul are o lungime de aproximativ 50 de kilometri și face parte din drumul expres Lugoj – Filiași. Contractul a fost câştigat de o companie din Spania, care are la dispoziţie 21 de luni pentru realizarea proiectului. Speranţa lui Hurduzeu este că, în doi ani de aici înainte, spaniolii se vor apuca efectiv de lucrări.

Austria renunţă la dreptul său de veto în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie. Anunţul oficial a fost făcut de ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner. România va intra astfel în Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. „Iată că demersurile făcute de Guvern nu au avut doar raţiuni electorale: acest angajament chiar este respectat. De altfel, eu cred că pentru alimentarea sentimentului eurosceptic în ţara noastră o parte mare din vină o au şi cei care au condus România din 2007 încoace (mai ales la nivelul principalei funcţii de reprezentare în politică externă – Preşedintele), dar şi Bruxelles-ul trebuie să-şi asume responsabilitatea că nu a pus piciorul mai devreme în prag deşi noi îndeplineam toate condiţiile tehnice.”, spune Silviu Hurduzeu.

Președintele Hurduzeu mai adaugă că se fac progrese în ceea ce priveşte constituirea unei majorităţi parlamentare pro-europene şi pro-NATO care să genereze un nou Guvern, iar PSD are deschidere să fie formaţiunea politică centrală acestui nou proiect, înţelegând că doar printr-o bună guvernare se poate recăpăta, treptat, încrederea românilor.

spot_img

Actualitate