1.8 C
Caransebeş
1.9 C
Reșița
0.8 C
Oţelu Roşu
luni 17 martie 2025

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie!

Politică

Președintele Iohannis a declasificat documentele prezentate în ședința CSAT. SRI a găsit 797 de conturi TikTok create în 2016 pentru Georgescu, conservate  și ”activate la capacitate maximă” în campania electorală prezidențială / Tik Tok a recunoscut că a încasat 381.000 de dolari în campania lui Georgescu / Implicarea unei firme din Africa de Sud.

Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”. De pildă, conturile de TikTok au fost făcute în 2016, iar cele de Telegram în 2022 și toate au fost mobilizate în campania de acum.

Marcel Ciolacu spune că nu a putut să vorbească public despre aceste documente până acum, pentru că a respectat legea. Însă, un fapt este cert, cităm: „În competiția electorală, am fost cel mai afectat de modul în care domnul Călin Georgescu și-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal. Sper ca, pe baza dovezilor publicate azi, autoritățile statului să-și facă treaba, iar toți cei vinovați să plătească!”, a spus Marcel Ciolacu.

În consecință documentele oficiale vorbesc despre faptul că în campania electorală a lui Călin Georgescu au fost folosite finanțări externe nedeclarate de către acesta și că există tipare de lucru ce arată implicarea unor actori statali!

„În fața acestei realități, o voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie. Trebuie să depășim valul de ură care ne macină de 20 de ani și să ne concentrăm, împreună, pe un mare obiectiv național – continuarea traseului de dezvoltare europeană a României! Asta așteaptă de la noi atât românii care trăiesc în țară, cât și cei care trăiesc în Occident și care ne-au transmis, prin votul lor recent, că trebuie să continuăm să clădim un stat puternic și demn, capabil să se bată pentru drepturile românilor, oriunde locuiesc aceștia în lume!”, a menționat premierul României.

spot_img

Actualitate