12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

De ziua Națională îndemn la unitate, libertate și demnitate!

Politică

De Ziua Națională a României, un moment important al zilei este participarea oficialităților la slujba religioasă oficiată în Catedrala Episcopală, un gest tradițional care subliniază legătura dintre stat și spiritualitate. Acest obicei simbolizează recunoștința pentru unitatea națională și pentru cei care au contribuit la făurirea Marii Uniri din 1918.

Au fost prezente oficialități locale, județene și parlamentari de Caraș-Severin la sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Episcopală din centrul Municipiului Caransebeș.

După slujba religioasă au urmat depuneri de coroane de flori la monumentul mitropolitului Miron Cristea, care a fost prezent la Alba Iulia, la 1918, făcând parte din delegația orașului Caransebeș. Nu au avut loc parade militare, sau discursuri, dar oficialitățile prezente au îndemnat la unitate și la cinstirea memoriei celor care au luptat pentru unitate, libertate și demnitate.

Ziua Națională este un prilej să ne reamintim că România nu este doar un loc, ci și un ideal. Să fim solidari, să ne sprijinim unii pe alții și să construim împreună un viitor mai bun pentru toți. La final, caransebeșenii au avut parte de tradiționala porție de fasole cu cârnați.

spot_img

Actualitate