Greva angajaților Arhivelor Naționale din România a fost suspendată temporar după negocieri cu autoritățile, dar nemulțumirile angajaților rămân nesoluționate pe deplin.
Ovidiu Roșu, șef serviciu al Direcției Județene Caraș-Severin a Arhivelor Naționale începând cu data de 14 noiembrie 2024 greva generală declanșată de către angajații de la serviciile județene/municipiului București a fost suspendată pentru perioada desfășurării negocierilor, până în 13 decembrie 2024, conform articolului nr. 162(3) din Legea 367/2022.
Aceasta a fost prima grevă generală din istoria de 192 de ani a instituției, declanșată ca răspuns la inechitățile salariale, condițiile precare de muncă și lipsa acută de personal. Angajații reclamă discriminarea salarială dintre structurile centrale și cele județene, ceea ce a condus la demisii și subdimensionarea personalului în multe județe.
De asemenea, sindicaliștii atrag atenția asupra riscurilor pentru activitatea democratică a statului, cum ar fi întârzierea eliberării actelor necesare pentru cetățenie sau drepturile de proprietate și gestionarea documentelor istorice valoroase din Fondul Arhivistic Național.
Așadar s-a decis suspendarea acțiunilor pentru a oferi timp autorităților să adopte măsuri concrete, dar sindicatele avertizează că greva poate fi reluată dacă revendicările nu vor fi respectate.


