În aceste zile se împlinesc 100 de ani de când Corul Catedralei istorice din Caransebeș a fost înființat, în timpul arhipăstoririi la Caransebeș a episcopului Iosif Traian Badescu, 1924.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian s-a rugat ieri, în duminica a 18-a după Rusalii, împreună cu membrii acestui cor care și-a sărbătorit centenarul. Părintele Episcop a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul a cărei activitate este neîntreruptă de 100 de ani.
La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de parastas pentru dirijorii, compozitorii și membrii corului trecuți la Domnul.







Cu această ocazie a fost sfințită și o placă aniversară a corului „Gheorghe Dobreanu”, ce este amplasată în pronaosul sfântului locaș. De asemenea, ierarhul a oferit diplome de recunoștință corului și celor două dirijoare, la ceas aniversar și comemorativ.
Evenimentul aniversar a continuat luni, 23 septembrie, printr-o masă rotundă la Centrul Eparhial și un concert oferit de acest cor la catedrala veche Sf. Gheorghe, alături de corul Grănicerii Văii Bistrei, corul Catedralei Învierea Domnului, corul Andrei Ghidiu al Protopopiatului Caransebeș și corul Armonia din Bocșa.






Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice din Caransebeș dă răspunsurile liturgice în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie și numără multe succese în deplasările pe care le-a făcut la nenumărate evenimente culturale. În 29 octombrie 1924, formația corală a dat răspunsurile la prima sa Sfântă Liturghie prilejuită de ziua nașterii regelui Carol al II-lea al României.
La pupitrul corului au fost prezenți mai mulți dirijori, ținând seama de lunga perioadă de existență a acestuia. Dintre ei se remarcă personalități culturale bănățene precum prof. Antoniu Secvens, pr. prof. Constantin Vladu, pr. prof. Petru Bancea, prof. Dimitrie Cuzma, prof. Emil Rădescu, prof. Gheorghe Dobreanu, prof. Carmen Cioablă, prof. Dumitru Jompan și prof. Maria Ponețchi. Timp de 21 de ani, din 1975 până în 1996 corul a fost condus de prof. Gheorghe Dobreanu. Datorită acestui fapt și pentru că a lăsat o puternică impresie și moștenire artistică, acest ansamblu de muzică religioasă a luat numele de Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice din Caransebeș.


