23.9 C
Caransebeş
24.1 C
Reșița
23 C
Oţelu Roşu
duminică 15 iunie 2025

Amfiteatrul se redeschide în cartierul Teiuș

Politică

În deschiderea Serbărilor Cetății, municipalitatea din Caransebeș vă invită la un concert de muzică clasică, care va avea loc în premieră la Amfiteatrul din Teiuș, reamenajat după mulți ani în care a zăcut în uitare!

Concertul de muzică clasică va avea loc în 29 august, de la ora 18.30, și va fi susținut de către Philharmonia Caransebesiensis, coordonat de către Alexandru Petria, cel care răspunde prezent primarului Felix Borcean la fiecare invitație de a promova cultura prin muzica clasică în orașul natal.

Cu mult timp în urmă (la început de secol 20 – n.r.), Caransebeșul a avut o Filarmonică ce a fost condusă de Frederic (Fritz) Pauk (care a fost și primar al Caransebeșului), iar eu fiind caransebeșean, mi-am dorit să aduc un omagiu acestei filarmonici.”, preciza Alexandru Petria la concertul de Anul Nou. Precizăm că Alexandru Petria a devenit, în 2008, cel mai tânăr maestru al Operei din Stuttgart, în urma unui concurs la care au participat 32 de concurenți.

Așadar, se anunță un concert de excepție pentru iubitorii muzicii clasice sau pentru cei ce vor să descopere farmecul unei seri melomane în aer liber, în care muzica de calitate revine acasă.

În recitalul de operete, musical și canțonete, iubitorii acestui gen muzical îi vor putea aplauda pe sopranele Mihaela Marcu și Silvia Micu și tenorii Remus Alăzăroae și Liviu Iftene, sub bagheta dirijorului Alexandru Petria.

spot_img

Actualitate