18.8 C
Caransebeş
20.7 C
Reșița
18.4 C
Oţelu Roşu
marți 10 septembrie 2024

Sancționați în trafic! Respectați regimul legal de viteză!

Politică

40 de conducători auto care au depășit limitele legale de viteză au fost sancționați în 8 august, pe DN 6, în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED
 
În perioada 5 – 11 august a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară activități în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED, conform programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa, în vederea verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
 
La data de 8 august a.c., între orele 23.00-03.00, ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe DN 6, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de peste 33.000 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 6 de permise de conducere, dintre acestea 2 pentru depășirea cu mai mult de 70 de km/h a limitelor de viteză pe tronsonul de drum respectiv.
 
Astfel, 40 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar restul pentru alte încălcări ale Codului Rutier.
 
Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța traficului rutier. Respectați regimul legal de viteză!

spot_img

Actualitate