În perioada 15-21 aprilie 2024, polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat acțiunea Roadpol Speed, organizată conform Planului de operațiuni Roadpol pentru anul 2024, pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
În cele 7 zile polițiștii rutieri au verificat peste 2.400 de autovehicule și au aplicat peste 1.500 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor legale de viteză.
De asemenea, au fost reținute 48 de permise de conducere pentru depășirea cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h a limitelor de viteză.
Totodată în cursul săptămânii trecute, au fost constatate 16 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 9 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


