13.7 C
Caransebeş
14.7 C
Reșița
12.9 C
Oţelu Roşu
joi 23 mai 2024

Cu tirul burdușit de lemn prin Caransebeș!

Politică

Ieri, la ora 10.44, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș, în colaborare cu polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, au oprit în trafic, pe DN 68, în municipiul Caransebeș, două ansambluri de vehicule înmatriculate în județul Harghita, ce transportau cherestea tivită și erau conduse de doi bărbați de 32 și 43 de ani, din același județ.

La controlul efectuat cu sprijinul inginerilor silvici s-a stabilit că în avizul de însoțire a materialului lemnos emis pentru unul dintre ansamblurile de vehicule era înscris un volum mai mic față cantitatea transportată, diferența de 5,6 metri cubi de cherestea tivită care nu figura în documentul de însoțire fiind ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, din fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 pentru cel de-al doilea ansamblu de vehicule nu se putea distinge toată încărcătura, între datele înscrise în avizul de însoțire emis pentru acesta și măsurătorile efectuate la fața locului existând neconcordanțe.

Totodată, s-a constatat că transportatorii nu ar fi deținut documente de proveniență pentru unul dintre paleții de cherestea tivită, iar un alt palet figura în documente cu alte caracteristici decât cele stabilite faptic.

În acest caz au fost ridicați în vederea confiscării din cele două ansambluri de vehicule aproape 10 metri cubi de cherestea, în valoare de aproape 9.000 de lei, ce au fost lăsați în custodie reprezentanților silvici și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei.

spot_img

Actualitate