În această dimineață, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au continuat căutările bărbatului de 63 de ani, plecat de la domiciliu, din comuna Topleț, iar în jurul orei 10.00, persoana a fost găsită decedată, în albia râului Cerna.
În urma examinării sumare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență care să creeze suspiciuni cu privire la decesul acestuia.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.
Reamintim că ieri, 18 martie, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați de soția acestuia, despre faptul că VITAN PETRE a plecat în data de 15 martie 2024, în jurul orei 09.00, de la domiciliul din comuna Topleț, fără a-i spune unde pleacă, și până în prezent nu a revenit. Persoana se deplasa cu greutate întrucât suferă de probleme medicale la nivelul picioarelor.
În urma sesizării polițiștii au demarat verificările și căutările, în zona gărilor, autogărilor, unităților spitalicești, precum și în alte locuri unde ar putea fi găsit, fără a fi depistat până în prezent.