15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Se va introduce rețea de gaz la Jupa?

Politică

Primarul municipiului Caransebeș anunță depunerea unui nou proiect pe programul Anghel Saligny! Valoarea investiției este de peste 6,7 milioane de lei.

Municipiul Caransebeș a primit o nouă finanțare pe programul național de investiții „Anghel Saligny” pentru extinderea sistemului de distribuție gaze naturale în satul Jupa în valoare de 6.728.305,99 lei.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a demarat un program ambițios de modernizare a rețelelor de gaz din România, program are ca scop consolidarea infrastructurii critice și îmbunătățirea standardelor de siguranță și eficiență în distribuția gazelor naturale la nivel național.

Potrivit lui Daniel Surdu, secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru noi sisteme de distribuție a gazelor naturale în Caraș-Severin, suma totală ce poate fi alocată este de 225,3 milioane lei. La Caransebeș este luată în calcul zona periurbană Jupa, astfel că, în perioada următoare, se va întocmi proiectul de extindere, apoi vor începe lucrările. Rețeaua de gaz se va extinde din cea existentă de pe Calea Timișoarei, astfel încât de această extindere să beneficieze și locuitorii din Șesul Roșu.

Facem precizarea că terenul din cartierul Șesu Roșu a fost trecut recent, oficial în administrarea municipiului Caransebeș, de la comuna Păltiniș, în urma unui schimb de teren între cele două administrații.

„Ordinul Comun pentru finanțarea programului în Caraș-Severin este avizat și aprobat de Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și este trimis spre analiză și avizare la Ministerului Energiei.”, a declarat Daniel Surdu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

spot_img

Actualitate