UPDATE: Față de tânărul de 19 ani a fost dispusă aseară, măsura reținerii pentru 24 de ore, iar acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Caraș-Severin, în cauză fiind efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Reamintim că joi, 21 decembrie, la ora 15.05, în cartierul Valea Cenchii din municipiul Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane.
Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada de acces către Cartierul Valea Cenchii din Caransebeș, la intersecția cu strada Muntele Nemanu, a intrat în coliziune laterală cu partea dreaptă a unui autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 72 de ani.


În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 72 de ani și a pasagerei dreapta față, de 76 de ani.
Tânărul de 19 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Martorii spun că a fost vorba de o neacordare de prioritate, pe un drum frecventat de tineri, cită,:„ așa se întâmplă în fiecare seară pe acest drum blestemat din Valea Chenchi unde în fiecare noapte nu poți nici să treci de copiii care vin cu mașinile să bea și să se drogheze!”

Foto: Alexandru Tanasa


