18.7 C
Caransebeş
18.8 C
Reșița
17.9 C
Oţelu Roşu
duminică 15 iunie 2025

Sancțiuni pentru comercializarea articolelor pirotehnice

Politică

În această perioadă, polițiștii inspectoratului au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice, până în prezent fiind efectuate 79 de controale la persoane fizice și juridice, iar în urma neregulilor constatate au fost întocmite 4 dosare penale, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale și au fost indisponibilizate aproape 16.000 de materiale pirotehnice.

Recomandări din partea polițiștilor:

În contextul constatărilor referitoare la articolele pirotehnice, atragem atenția cu privire la utilizarea responsabilă a acestora.

Încadrarea în mai multe categorii și limitarea din punct de vedere al utilizării (categorii ce pot fi comercializate către/utilizate de către publicul larg, respectiv persoane cu calitatea de pirotehnicieni), trebuie să reprezinte un reper în sine, cu privire la starea de pericol pe care o pot genera.

Utilizarea articolelor pirotehnice trebuie făcută cu respectarea principiilor de a evita rănirea oricărei persoane sau provocarea unor distrugeri – ce reprezintă aspecte ce pot atrage răspunderea penală a autorului, dar și producerea de disconfort prin zgomotele puternice, afectând oamenii, precum și animalele domestice – ce reprezintă aspecte ce pot fi sancționate contravențional.

Astfel, polițiștii cărășeni vor verifica, în continuare, respectarea condițiilor de comercializare de către agenții economici, precum și a condițiilor de deținere de către persoane fizice.

Reamintim că obiectivele urmărite în cadrul acestor activități sunt:

  • conștientizarea pericolelor în cazul utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, sens în care comercianții autorizați au fost îndrumați să responsabilizeze adulții în privința utilizării directe de către minori a articolelor pirotehnice;
  • combaterea oferirii către publicul larg a articolelor destinate utilizării de către pirotehnicieni, utilizarea acestora în condiții improprii și de către persoane necalificate având un potențial ridicat de provocare a unor leziuni și a unor pagube materiale.
spot_img

Actualitate