Emil Constantin, omul care a învins sistemul social și a demonstrat că viața grea, trăită prin gări, pe străzi și din mila oamenilor poate lua, totuși o întorsătură bună, face la rândul său fapte demne de urmat și oferă din puținul său oamenilor aflați în nevoi.
Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Andrei, pacienții Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, au fost vizitați de Emil Constantin și fiica sa, care le-au oferit câte un pachet cadou.

„Mulțumesc pe această cale domnului manager Adrian Dumbravă, care a acceptat vizita mea, dar și medicilor Singh Bhupinder de la Chirurgie Estetică și Reparatorie și Irina Coșarcă de la Pediatrie, și doamnei asistente șefe de la Chirurgie că m-au primit și ajutat să împart aceste mici pachete în semn de prețuire și responsabilitate socială. Sunt 50 de pachete pe care, le-am cumpărat eu din banii mei și 150 de pachete pe care le-am cumpărat din banii oferiți de Erwin Floroni, medic chirurg și de domnul Alin Andraș din Lugoj”, ne-a declarat Emil Constantin, care face astfel de fapte bune periodic.
La Spitalul Municipal de Urgență au fost împărțite 50 de pachete, iar de Sfântul Nicolae vor fi împărțite alte 125 de pachete la centrele de la Maciova și Constantin Daicoviciu și 25 de pachete vor fi distribuite la Centrul sf. Nicolae din Lugoj.




