Asociația Altitudine Filiala Banat a desfășurat în perioada aprilie – septembrie 2023 proiectul Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu.
Ediția din acest an s-a adresat elevilor din Timișoara și de la școlile partenere din vecinătatea Munților Țarcu: Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Gheorghe Frățilă din Glimboca.
Prin acest proiect ne-am propus o abordare inovatoare a educației pentru mediu, apropierea copiilor către natură prin activități care îmbină drumețiile în natură cu lecții de programare și activități de cercetare folosind tehnologii moderne. Prin activitățile la care au participat, elevii au fost ajutați să conştientizeze importanței naturii în viața oamenilor din comunităților învecinate Munţilor Ţarcu și din marile orașe.
În acest proiect au fost organizate lecții despre biodiversitatea din Situl Natura 2000 Munții Țarcu, lecții teoretice și experimente despre apă și aer, măsurători pe teren pentru evaluarea comparativă a calității mediului în Timișoara și în aria naturală protejată. Pentru aceasta am avut ajutorul specialiștilor de la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului și al Agenției de Protecție a Mediului Caraș-Severin. Cu ajutorul specialiștilor a fost proiectată o stație de măsurare și înregistrare a unor parametri de calitate a aerului. Au fost folosiți senzori pentru monoxid si dioxid de carbon, temperatură, compuși volatili, fum și metan, pe care elevi din Timișoara au învățat să ii programeze în cadrul unor ateliere de robotică și programare cu îndrumarea voluntarilor de la asociația Părinți în Dialog.
În cadrul proiectului au fost organizate excursii în Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Vârful Cozia, Vârful Țarcu (2190m) și Lacul Netis, în cadrul cărora au participat peste 150 de iubitori de drumeție, familii cu copii din Timișoara și elevi de la școlile din vecinătatea Munților Țarcu.
Cu ajutorul Primăriei Zăvoi și al pensiunilor din Poiana Mărului au fost recondiționate cele 6 panouri ale traseului tematic ”La Mesteceni” și a fost organizată o acțiune de igienizare la care au participat elevi și profesori de la școlile din Zăvoi, Măru, Glimboca, Teregova și Armeniș. Tot în cadrul acestei ediții a proiectului a fost amplasat un panou nou si au fost recondiționate patru panouri ale traseului tematic ”Poveștile Pădurii” spre Cabana Meteorologică Cuntu. Aceste activități au fost realizate cu sprijinul Salvamont Caraș-Severin și al Clubului de Turism Concordia Lugoj.
La Vila Dor, în Poiana Mărului, a fost organizată tabăra Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, la care au participat 20 de elevi din Măru, Armeniș, Teregova și Timișoara. Copiii au învățat despre biodiversitatea ariei naturale protejate, orientare pe teren, tehnici de supraviețuire în sălbăticie și prim ajutor, ateliere de creativitate, tiroliană și tir cu arcul.
Ediția 2023 a proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu a fost finanțată de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
Partenerii care au contribuit la implementarea activităților din acest an sunt: Asociația Părinți în Dialog și Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din Timișoara, Agenția de Protecție a Mediului Caraș Severin, Salvamont Caraș-Severin, Primăria Comunei Zăvoi, Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Gheorghe Frățilă din Glimboca.
În cele 9 ediții ale proiectului, peste 2350 de elevi au participat la excursii, ateliere, prezentări, concursuri despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școli și în natură. De asemenea, 250 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munții Țarcu, 8 dintre ei reprezentând chiar Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Taberele Internaționale ale Rangerilor Juniori organizate de către Federația Europarc în diferite parcuri naționale din Europa.
P