14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Legea pensiilor speciale, legea salarizării și PNRR, pe lista priorităților, în noua sesiune parlamentară!

Politică

Senatul și Camera Deputaților au început a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Pe lista de priorități legislative sunt jaloanele din PNRR, aflate în întârziere, legea pensiilor, legea salarizării şi corectarea legii pensiilor speciale, în urma respingerii proiectului de către Curtea Constituţională.

Potrivit deputatului PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleși, în ședința de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreședinții, secretarii și chestorii, cu excepţia președintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaților, președinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar președintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.

„Alături de colegii deputați de la PNL, am stabilit prioritățile pe care ne vom concentra până la sfârșitul acestui an. Ca deputat de Caraș-Severin îmi voi împărți focusul și pe îmbunătățirea condițiilor pentru cetățenii din județ. Ne așteaptă o perioadă intensă, dar am încredere că vom alege ce este mai bine pentru români și România”, spune Dumitru Rujan, deputat PNL de Caraș-Severin.

spot_img

Actualitate