Intervenția promptă a medicilor atât de pe elicopterul SMURD cât și de la Spitalul Caransebeș ne face astăzi să vorbim despre un caz rezolvat, la un copil mușcat de viperă!
Medicul Specialist Pediatrie Camelia Epure spune că: „cea mai mare bucurie a unui medic este atunci când familia pacientului te strânge în brațe, drept mulțumire pentru tot ceea ce ai făcut pentru ca pacientul să fie salvat!”
Numai intervenția urgență a personalului medical pentru administrarea serului antiviperin a făcut ca fetiță să aibă șansa la viață, spune medicul pediatru Camelia Epure:
„În 30 iulie, am fost anunțați că elicopterul SMURD aduce de urgență un copil mușcat de viperă și de aici lucrurile s-au pus în mișcare: timpul de reacție al personalului de pe elicopter, timpul de reacție al nostru de pe Urgență, pentru că nu era confirmat că ar fi fost viperă, am pregătit serul antiviperin, apoi, timpul de reacție după administrare, pentru că putea face șoc anafilactic și de la mușcătură, dar și de la vaccin, astfel că am monitorizat copilul, fiind pregătiți să intervenim în oricare din situații”, spune medicul Camelia Epure.
După întreaga procedură medicală de la Caransebeș, copilul a fost transferat la Spitalul de Copii Luis Țurcanu de la Timișoara, unde a fost îngrijit și de unde, în 2 august, a fost externat. Medicii de la Timișoara au felicitat echipa de la Caransebeș pentru intervenția promptă și eficientă.
ATENȚIE!
În iulie și august este perioada viperelor și fără echipament specific de drumeții, este periculos să vă aventurați în zone necunoscute! Riscul de deces în cazul unei mușcături de vipere este mai mare la copii decât la adulți!

„Au concurat mai multe aspecte pozitive pentru ca fetița să aibă șansa să scape. În primul rând că a fost mușcată cel mai probabil de un pui de viperă care nu a eliberat o cantitate mare de venin, apoi părinții au fost în imediata apropiere și nu s-au pierdut cu firea apelând imediat la 112, apoi, elicopterul SMURD, deși era ora de retragere spre garaj, a reacționat imediat și din Munții Cernei a ajuns la Caransebeș imediat și cel mai important Unitatea de Primiri Urgențe era deja pregătită de la apelul de urgență, a pregătit serul antiviperin, dar și adrenalina pentru că exista pericolul de șoc anafilactic”, ne-a precizat medicul pediatru de la CPU Caransebeș Camelia Epure. Aceasta a ținut legătura cu părinții fetiței permanent și s-a bucurat că a putut ajuta la primul ei caz de mușcătură de viperă la un copil.
„Au venit părinții, care nu locuiesc în țară, cu fetița când au externat-o de la Timișoara, aici la noi la spital și ne-au mulțumit pentru tot ajutorul! Cred că asta este cel mai important să vezi, că printr-o îmbrățișare sinceră, îți mulțumesc pentru ajutor!”, a spus Camelia Epure.


