Izvorul cu apă caldă de la Constantin Daicoviciu va ajuta la realizarea unui complex cu bazin de înot! Primarul Daniel Boambeș: „Debitul izvorului este de 1,1 l/secundă!”
Potrivit edilului comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș, izvorul din comuna Constantin Daicoviciu, la intrarea din direcția Caransebeș, a fost subiectul unui studiu în anul 2000, printr-un program de cercetare pentru ape subterane și cărbune (lignit). Specialiștii de la Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice din Caransebeș au forat în acest loc, ajungând până la o adâncime de 280 de metri. În urma acestei operațiuni, au descoperit că din acel loc izvorăște apă caldă, având o temperatură de 22 de grade Celsius.
„Am consultat specialiști de la IPEG astfel că am decis ca apa să fie folosită pentru agrement, respectiv amenajarea unui ștrand sau a unei baze sportive. Debitul izvorului este de 1,1 l/sec”, ne-a precizat Daniel Boambeș.

Complexul de agrement Căvăran, va cuprinde un teren sintetic de minifotbal, care, la ora actuală, este aproape finalizat, se mai lucrează doar la vestiare și două bazine de înot.
„Este vorba despre un bazin pentru adulți, cu o adâncime de 1,50 metri, și unul pentru copii, cu adâncimea de 60 de centimetri, ambele urmând să fie aprovizionate cu apă de la acest foraj din apropiere. În prima fază, baza de agrement va fi în aer liber, neacoperită și în paralel lucrările vor continua pentru acoperirea terenului de minifotbal, cât și cele a celor două bazine, în sistem «balon», ca să poată fi folosite și pe perioada iernii. La ora actuală, întreaga investiţie este finanţată din bugetul local, ea ridicându-se la aproximativ 150.000 de euro, iar pentru acoperire vom căuta alte surse din care să luăm banii. Noi am vrut să finalizăm totul în perioada asta, de vară, dar lucrările se derulează mai încet decât am fi dorit, însă, cum termenul de finalizare este anul acesta, sigur ne vom încadra în el”, a mai spus Daniel Boambeş.


