Primarul Municipiului Caransebeș dă drumul la distracția pe ștrand cu ocazia Zilei Copilului. Sezonul estival începe de la 1 iunie, iar intrarea este liberă!
Într-o conferință de presă Felix Borcean a anunțat că lucrările la noul bazin de înot, un proiect modern care se va realiza de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, în incinta ștrandului nu vor afecta activitatea ștrandului, care se va deschide de la 1 iunie.
Prima parte a activităților de 1 Iunie se va desfășura în Parcul de Agrement Teiuș pentru cei mici, iar concursurile sportive pentru cei mari vor avea loc după amiază la ștrand. Unul dintre bazinele mari va fi funcțional, la fel și cel mic, iar intrarea va fi liberă pe perioada minivacanței de 1 iunie și Rusalii.
În ceea ce privește noua construcție Felix Borcean ne-a precizat că bazin închis va putea fi utilizat atât în scop didactic cat și de agrement.
Noul bazin de înot va avea dimensiunea de 25m X 15,4m, va fi prevăzut cu 6 culoare și va avea o adâncime de 1,8 m.
„Am primit schița de amplasament, poziția exactă a noii construcții, care va fi pe acea groapă utilizată în trecut pentru terenul de volei pe nisip și au și autorizația de construcție, așteptăm să înceapă lucrările”, ne-a declarat primarul Caransebeșului Felix Borcean.