Primarul Cristian Miclău, alături de o echipă a Primăriei Băile Herculane și consilierul județean Doru Coșei au participat la ședința de verificare finală a comisiei Inspectoratul Județean în Construcții a lucrărilor efectuate la Liceul Hercules.
Proiectul Reabilitarea, Modernizarea, Extinderea și Dotarea Liceului Hercules este aproape de final.
Proiectul prevede extindere clădire cu un corp nou, ce cuprinde 4 laboratoare și 2 grupuri sanitare, construcție nouă a unui internat pentru cazarea elevilor.
„În ultimele săptămâni am urmărit atent desfășurarea lucrărilor la liceu și noul internat al liceului și mă bucur că a prins contur. Urmează dotările cu echipamente”, a menționat Cristian Miclău primarul orașului Băile Herculane.
Internatul dispune de 22 de camere cu două locuri și baie proprie, apoi se va anvelopa clădirea și se va completa termoizolația de peste planșeul de la mansarda, prin soluția impusă prin auditul energetic, se vor mai executa dotări si investiții pe partea de mobilier, instalațiile de iluminat, instalațiile electrice și instalațiile termice.

„Felicitări constructorului care a terminat proiectul în timp record și mulțumim tuturor celor implicați pentru realizarea acestui proiect, care va duce învățământul din Valea Cernei la un nivel civilizat european”, a precizat consilierul județean Doru Coșei.


