Investitorii demonstrează încredere în economia românească: în 2022, investițiile nete în economie au fost de 150,1 miliarde lei, în creștere cu 8,5% față de anul precedent, potrivit Institutului Național de Statistică.
Aceste investiții în dezvoltare vor conserva locurile de muncă ale românilor și vor genera altele noi, iar pe termen lung vor contribui la o creștere generalizată a veniturilor, spune deputatul PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan.
„Investițiile nete demonstrează impactul pozitiv pe care l-au avut în economia reală măsurile pe care Guvernul le-a luat”, menționează parlamentarul liberal.
De asemenea, potrivit premierului Nicolae Ciucă, în 2022 creșterea PIB a fost de 4,8%, iar investițiile străine directe de 11,3 miliarde euro, absorbția fondurilor europene de 73% și exporturile de 85 miliarde euro.
foto:https://luba.ro/


