18.7 C
Caransebeş
18.8 C
Reșița
17.9 C
Oţelu Roşu
duminică 15 iunie 2025

Vreni în pregătire și examen pentru reconfirmare anuală câine de căutare – salvare

Politică

În perioada 5-13 martie, la Centrul Național Salvamont de la Padina, la altitudinea de 1.600 metri, se desfășură Stagiul Național de Formare al Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, o formă de specializare în meseria de salvator montan.

Cristian Brecica cu Vreni, câinele de căutare-salvare participă la acest stagiu de pregătire, pentru reconfirmare anuală Unitate Canină Salvamont Caraș-Severin, organizat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România împreună cu Consiliul Județean Argeș prin Salvamont Argeș, sub egida Departamentului pentru Situații de Urgență.

Potrivit Jurnalului de Argeș, pe parcursul a nouă zile, unitatea canină (conductor + câine) trebuie să progreseze în așa fel încât la examenul final să dovedească capabilitatea accesului oriunde în zona montană, să execute misiunea de salvare prin găsirea a minimum două victime umane îngropate în zăpadă pe o suprafață de 2 hectare, după care să arate că se poate retrage în siguranță.

Probele de acces includ schiul de tură, rapelul pe stâncă și/sau gheață, precum și alte situații care pot fi întâlnite în timpul unei acțiuni de salvare.

Unitatea Canină Salvamont Caras Severin, formată din Cristian Brecica, salvamontist voluntar al formației Băile Herculane și câinele Vreni, au susținut examenul de reconfirmare, reușind sa treacă cu bine examenul. Cațelușa Vreni, împreuna cu Cristian Brecica formează echipă în cadrul Salvamont de 8 ani, având competențe de căutare salvare și căutarea pe suprafață și căutarea urbană, sub coordonarea DSU. Speram ca toți cei decidenți din Caraș-Severin să înțeleagă necesitatea folosirii câinilor de căutare salvare, cea mai eficientă modalitate folosită în căutarea persoanelor dispărute în diverse medii, urbane sau naturale”, spune Cristian Brecica.

spot_img

Actualitate