1.3 C
Caransebeş
3.7 C
Reșița
1.3 C
Oţelu Roşu
vineri 19 aprilie 2024

„Fântâna lui Oprea” își va căpăta, până la vară, valoarea istorică și arhitectural urbanistică

Politică

După multe discuții și mai multe luni de așteptare se pare că fântâna arteziană din zona centrală a municipiului Caransebeș intră în proces de reabilitare și modernizare!

Lucrările au fost sistate cu multe luni în urmă, din lipsa unui aviz de la Direcția de Cultură Caraș-Severin, care până la urmă a fost emis, cu respectarea unor condiții, din punctul de vedere al caracteristicilor urbanistice și arhitecturale.

„Firma cu care am semnat contractul s-a apucat de lucru, acum cât temperaturile permit. Mai întâi se dau jos toate plăcile acelea montate cu câteva luni în urmă, după care se plachează din nou și cel mai probabil se va interveni, la primăvară și cu sistemul de pompare a apei și lumini”, ne-a declarat primarul Felix Borcean, care a precizat că lucrările ar trebui finalizate până la începutul verii.

spot_img

Actualitate