14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Tariful gunoiului majorat la Caransebeș, de la 1 ianuarie 2023!

Politică

După două luni, în care s-au tot purtat ședințe pentru luarea unor măsuri de redresare a societății de salubritate a orașului, astăzi a fost aprobat în Consiliul Local Caransebeș majorarea tarifului la gunoi.

Deși se pare că nu este singura măsură pe care noua conducere a Transal Urbis a luat-o pentru redresare, cetățeanul o va resimți de la 1 ianuarie 2023, doar pe aceasta! Astfel va plăti pentru serviciile la gunoi prețul de 21,4 de lei de persoană, față de 15 lei cât plătea până în prezent.

Proiectul de hotărâre a trecut, cu 10 voturi pentru, iar consilierii PNL și USR s-au abținut de la vot. Motivația acestora a fost că nu trebuie pus pe spatele cetățeanului tot eșecul managementului din ultimii ani de la Transal Urbis.

„Din câte văd eu suntem niște boieri aici care punem bir pe bieții oameni! De ce nu începe cu datul afară de la birouri, pe domnul Romeo de ce l-a dat afară și pe domnul Minea nu? am înțeles că mai are post acolo! el nu face parte din conducerea care a adâncit prăpastia de la Transal? De ce?” a întrebat consilierul Puiu Paica. Consilierul Valentin Dascălu, i-a răspuns că i s-a oferit și lui Romeo Cosma post de jurist la Transal dar a refuzat.

Inițial proiectul de hotărâre propunea o majorare 25,4 lei, însă viceprimarul Bebe Pasere a venit cu un amendament la proiect propunând un tarif de 21,4 lei, aprobat.

„În nota de fundamentare a conducerii Transal pentru solicitarea majorării de preț, în pachetul lor de propuneri, au și reducerea salariilor și reducere de personal de la TESA. Haideți să vedem dacă se și întâmplă” a spus viceprimarul Bebe Pasere.

Consilierul Marian Corduneanu l-a întrebat pe viceprimar dacă a fost semnat contractul colectiv de muncă, cu modificările propuse și răspunsul a fost că, încă nu.

Consilierul USR Dragoș Curelea a fost singurul care a votat împotriva majorării, colega de partid s-a abținut, la fel și consilierii PNL, cei care au votat pentru au fost consilierii PSD și Pro România. Primarul Felix Borcean a precizat că nu se poate ca, întotdeauna măsurile să fie populiste și poate, dacă prețul s-ar fi majorat treptat nu s-ar fi simțit atât de mult creșterea acum, însă tariful la gunoi nu a fost modificat de mai bine de 5 ani.

spot_img

Actualitate