Polițiștii cărășeni au acționat zilnic, în această perioadă, pentru ca cetățenii să petreacă Crăciunul în siguranță, în Caraș-Severin.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 23-26 decembrie, polițiștii au desfășurat 67 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 359 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 112.000 de lei.
În urma abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 28 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
De asemenea, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 au fost primite 213 solicitări, la care polițiștii au intervenit cu operativitate.
Totodată, au fost înregistrate 42 de infracțiuni, dintre care 13 infracțiuni contra persoanei, 15 contra patrimoniului, 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere și 9 alte tipuri de infracțiuni.


