12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Fântânile din Caransebeș nu mai au apă potabilă?

Politică

Mai mulți cetățeni semnalează în spațiul public că, de la fântânile amenajate în cartierele caransebeșene nu se mai poate consuma apă pentru băut!

Cum așa? Dintr-o Dată? Felix Borcean explică că potabilitatea apei o dau analizele de laborator și nu Primăria Caransebeș!

Această problemă persistă de mai multe săptămâni și dacă la început au fost puse anunțuri pe câteva fântâni, acum situația s-a extins la toată fântânile, lucru semnalat și de președinții asociațiilor de locatari, la întâlnirea cu primarul Caransebeșului.

De ce nu e potabilă apa? Ce s-a putut întâmpla?

Potrivit șefului Serviciului de Reabilitare și Întreținere, Daniel Alexandru Isac periodic se ridică probe de la fântânile cu apă de băut din municipiu iar de ceva vreme analize nu reflectă potabilitatea apei:

„Suntem obligați să anunțăm că apa nu este potabilă, la unele fântâni a ieșit mai mare concentrația de fier și asta nu ar fi problemă, dar la majoritatea a ieșit mare concentrația de amoniu. Noi am tot curățat fântânile, ar ridicat probe periodic, dar și aceste probe costă la DSP Caraș-Severin”, a menționat Daniel Alexandru Isac, șeful SPIR.

Din 24 de fântâni doar două au, la ora actuală apă potabilă, cea din Valea Cenchii și cea de lângă sala polivalentă. În urma analizării fizico-chimice, de către laboratorul DSP Reșița, a probelor de apă prelevate de la forajele cu pompă din Caransebeș (Parc, Primărie, Șesu Roșu, Zăbranului/Simion Bărnuțiu, Cartier Nord, Piața Gugulanilor, Izvorul Maria, Cartier Balta Sărată), s-a constatat o depășire a concentrației maxim admise (0,5 mg/l), conform Legii 458/2002 actualizată, pentru parametrul AMONIU.

Creșterea concentrației de AMONIU în apă la valori de peste 1,5 mg/ l poate produce modificări ale gustului și mirosului apei. Amoniul, în sine, nu are efecte toxice asupra organismului uman și animal și nu limitează folosința apei.

spot_img

Actualitate