17.4 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
17.1 C
Oţelu Roşu
marți 10 septembrie 2024

Peste 150 de sancțiuni pe linie rutieră au fost aplicate de polițiști, în 24 de ore

Politică

Polițiștii rutieri cărășeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cursul zilei de marți, specificul activităților a fost concentrat pe respectarea regulilor rutiere de către pietoni și prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați puetoni.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate în total 166 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, 6 permise de conducere.

86 de pietoni au fost sancționați contravențional, o parte dintre aceștia cu avertisment, pentru nerespectarea regulilor privind traversarea.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere, privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin, cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, dar și polițiști de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră continuă acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto și de către ceilalți participanți la trafic, a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Recomandări pentru pietoni:

  • traversați doar prin locurile permise, după ce v-ați asigurat că șoferii au observat intenția dvs. de a traversa și că pot opri la timp; contactul vizual cu șoferii care se apropie este util;
  • începeți traversarea după ce roata mașinii care se apropie stă pe loc; atenție sporită la a doua bandă de pe același sens, deoarece e posibil ca șoferul mașinii din spatele celei care a oprit să vă permită traversarea să nu fie la fel de atent;
  • nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie sau accesorii voluminoase (ex.: umbrelele) și nu vă lăsați atenția distrasă (ex.: prin urmărirea unui material pe ecranul telefonului); atenție sporită în condiții meteo care limitează vizibilitatea (noaptea/ploaie/ceață/ninsoare) sau aderența la carosabil (ploaie, polei, ninsori).
spot_img

Actualitate