18.8 C
Caransebeş
20.7 C
Reșița
18.4 C
Oţelu Roşu
marți 10 septembrie 2024

Neîncredere, eșec, deznădejde și, în final demitere! Se va mai ivi lumina la Transal Urbis?

Politică

Unii pleacă, alții vin la Transal Urbis Caransebeș! Votul consilierilor locali pentru noua conducere este amânat încă câteva zile!

La propunerea consilierului USR Dragoș Curelea proiectul de hotărâre privind demiterea celor doi administratori ai Transal Urbis Caransebeș și numirea altor doi a fost retras de pe ordinea de zi, de către primarul Felix Borcean, pentru ca aleșii locali să albă posibilitatea să discute, punctual măsurile de redresare ale societății de salubritate propuse de către cei doi noi administratori.

Vechii administratori Romeo Cosma și Mihai Minea și ei numiți după plecarea lui Ovidiu Chimigeriu, deși au promis multe nu au reușit să redreseze societatea, bugetul de datorii adâncindu-se, spune primarul Felix Borcean.

Era firesc să știu și eu de anumite clauze din contract sau de anumite beneficii acordate. Putea, ca manager să vină cinstit și să renunțe la acea prevedere din contract prin care primești nu știu câte salarii dacă vei fi demis. Eu nu am știut că angajații societății, inclusiv foștii angajați nu plătesc gunoiul și e vorba de peste 500 de persoane, clauză stipulată în contractul colectiv de muncă, nu mi se pare de asemenea normal ca toți angajații de la Transal să aibă tichete de masă…, în condiții în care ești o societate deloc profitabilă, cei de la primărie nu au, adică în condițiile în care tu stai prost cu încasările tu să ai astfel de beneficii”, a menționat edilul urbei, care a mai specificat că a aflat despre gratuitatea la factura de gunoi a angajaților și foștilor angajați de la un administrator de bloc într-o ședință publică.

Hai să zic, măturătorii, oameni care manipulează gunoiul, sunt de acord, lucrează în condiții dificile dar managerii…, foștii manageri? ce treabă mai au ei cu societatea? nu au bani aceștia de plata gunoiului? nu mi se pare normal”, spune Felix Borcean.

Edilul recunoaște că foștii administratori Cosma și Minea au prezentat o situație din care se observă că au redus mult din datorii: „Cu toate astea cred că s-ar fi putut face mai mult și la momentul acesta am fi putut fi pe linia de plutire”, concluzionează Felix Borcean, care ne-a precizat că din aceste zile Mihai Minea nu mai este nici consilierul său personal.

La începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil în ultima zi din octombrie proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local, după ce va fi discutat un plan de măsuri de redresare propus de noii administratori.

Cel mai vehement cu privire la demiterea celor doi: Cosma și Minea a fost consilierul Petrică Schinteie care face parte și din Consiliul de Administrație al Transal Urbis și care a precizat că s-au descoperit angajați pontați cu ore suplimentare în condițiile în care societatea este pe pierdere, bene de gunoi solicitate mai mult timp decât s-a decontat pentru ele și alte nereguli ceea ce denota iscusința administratorilor de a-și trage pătura pe partea lor.

spot_img

Actualitate