Polițiștii, împreună cu specialiștii Comisariatului Județean de Mediu, au efectuat verificări la un service auto din municipiul Reșița, în curtea căruia a fost găsită o cantitate de aproximativ 1650 de litri de ulei mineral uzat, ambalat în butoaie metalice.
La verificarea amănunțită s-au observat urme de scurgere pe sol, fără ca administratorul societății să ia măsuri pentru eliminarea deșeurilor periculoase rezultate ca urmare a desfășurării activității.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și continuă cercetările.
De asemenea, întreaga cantitate de ulei mineral uzat a fost indisponibilizată, agentului economic fiindu-i trasată sarcina de a elimina uleiul uzat printr-un operator autorizat.