Deschiderea anului universitar 2022 – 2023 a avut loc în Aula Magna a Centrului Universitar UBB Reșița, eveniment la care au participat studenți, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților publice județene și locale.
După doi ani de Pandemie ceremonia de deschidere a avut loc în format fizic, revenind la normalitate, astăzi 3 octombrie, când se sărbătorește Ziua Națională a Germaniei, iar Universitatea Babeș Bolyai, ca centru multicultural, promovează valorile culturale europene și diversitatea lingvistică.
Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca a vorbit în discursul său despre rolul dascălului în formarea tânărului.
„Dascălii ştiu că educaţia se bazează pe carte. Nu în sensul abstract de carte, ci în cel mai strict sens de citit, răsfoit, simţit textura foilor, conturul aproape imposibil de atins al literelor. Să citeşti o carte este meritoriu. Să citeşti mai multe cărţi înseamnă dorinţă şi efort. Să citeşti înseamnă cunoaştere. Cred că atragerea tinerilor către cărţi nu ţine cont de apartenenţa la un anumit domeniu universitar. Rolul dascălului este de a da aripi viselor unui tânăr. Și noi trebuie să le spunem studenţilor că indiferent de forma, mărimea sau culoarea literelor, doar dacă le atingi poţi să le desluşeşti sensul, sensul lor şi al drumului fiecăruia dintre noi”, a menționat Romeo Dunca, care le-a urat succes în noul an universitar și m-aș bucura dacă succesele dumneavoastră vor avea, într-o zi, un impact pozitiv asupra întregii societăți românești.