În țara noastră au intrat aproximativ 15 miliarde de euro în 2022, informează deputatul PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan. Dintre acestea, 9,5 miliarde de euro sunt fonduri europene/PNRR și fonduri de coeziune, iar 5,5 miliarde de euro sunt investiții străine directe.
Ritmul accelerat al absorbției fondurilor europene și al atragerii investițiilor este rezultatul măsurilor luate de Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, spune deputatul liberal Dumitru Rujan.
„Executivul a alocat anul acesta cel mai mare buget pentru investiții din ultimii 32 de ani. Chiar săptămâna trecută, Comisia Europeană a avizat favorabil prima cerere de plată a României, în urma căreia țara noastră va primi cei 2,6 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru modernizarea țării și creșterea nivelului de trai al românilor”, a mai adăugat deputatul PNL de Caraș-Severin.