3 C
Caransebeş
3.7 C
Reșița
3.3 C
Oţelu Roşu
luni 20 ianuarie 2025

Integrarea biodiversității în sectorul de transport:  

Politică

Experții oferă opțiuni pentru asigurarea unei infrastructuri sustenabile!

300 de experți internaționali în domeniul biodiversității și infrastructurii de transport se reunesc în Cluj-Napoca, în perioada 19-23 septembrie, să discute conexiunea dintre oameni, natură și infrastructură, cu ocazia conferinței Internaționale IENE 2022.

Rețeaua IENE „Infrastructură și ecologie în Europa” 

IENE (Infrastructure & Ecology Network Europe) a fost înființată în 1996, iar misiunea sa este de a promova schimbul de cunoștințe, de experiență și de bune practici în ceea ce privește infrastructura de transport paneuropeană sigură și durabilă. Această rețea independentă are peste 400 de membri, constând în practicieni, cercetători, ingineri, factori de decizie și operatori de infrastructură. IENE funcționează ca un forum internațional și interdisciplinar care sprijină cooperarea transfrontalieră în materie de cercetare, planificare, proiectare, construcție și mentenanță a infrastructurii de transport și de conservare a biodiversității.

O dată la doi ani, rețeaua IENE organizează o conferință internațională pentru a prezenta cercetările de ultimă oră, a identifica problemele și aspectele urgente, a discuta soluții eficiente și a defini activitățile viitoare în domeniul cercetării biodiversității și al infrastructurii de transport.

Tema Conferinței Internaționale IENE 2022 este „Connecting people, connecting landscapes” („Conectarea oamenilor, conectarea peisajelor”), iar dintre punctele-cheie ale conferinței subliniem: situația europeană în ceea ce privește transportul și biodiversitatea, tendințele viitoare și recomandările pentru integrarea biodiversității în infrastructura europeană, cele mai bune practici pentru îmbunătățirea funcționalității coridoarelor ecologice, declarația conferinței internaționale IENE 2022 susținută de participanții săi și de 400 de experți din rețeaua IENE. Această declarație subliniază nevoia urgentă de cooperare pentru a integra biodiversitatea în sectorul de transport prin intermediul planificării integrate.

Pe parcursul a 3 zile de conferință, participanții, în persoană și online, vor interacționa cu invitații speciali și cu autorii a peste 110 prezentări și vor participa la peste 20 de ateliere de lucru. A patra zi este dedicată excursiilor tematice.

Conferința Internațională IENE 2022 este co-organizată de Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Asociația Zarand, WWF România, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în parteneriat cu proiectele DTP SaveGREEN, Horizon 2020 BISON și cu inițiativele GreenWeb și Transport4Nature.

Foto: https://telegraph.md

spot_img

Actualitate