La Moldova Nouă un bărbat s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ieri, 14.09.2022 la ora 14.10, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control, pe strada Nicolae Băcescu din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din localitate, care, la testarea cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 1,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea de sânge.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în cadrul dosarului penal întocmit.