De 17 ani, pelerinajul la Crucea-monument de pe Muntele Mic, în ziua Înălțării Sfintei Cruci a devenit o tradiție, la care participă zeci de credincioși din întreaga Eparhie a Caransebeșului și din întreg Banatul.
Și în acest an, credincioșii sunt invitați, miercuri, 14 septembrie, să-și aducă recunoștința la Sfânta Sa Cruce, dar și față de eroii neamului românesc. Procesiunea se va desfășura începând cu ora 8:45, după întâmpinarea ierarhilor.
În continuare, începând cu ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurați de un numeros sobor preoți și diaconi, continuând cu slujba de pomenire a eroilor. Evenimentul se va încheia cu depunere de coroane și ceremonialul militar.