Primele contracte pentru dezvoltare locală prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” au fost semnate. Deputatul liberal Dumitru Rujan anunță că investițiile statului, prin acest program vor avea un total de 65,5 miliarde de lei.
Astfel de investiții, alături de fondurile și proiectele din PNRR, sunt esențiale în această perioadă dificilă, spune deputatul PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan:
„Vom dezvolta și comunitățile locale din județul Caraș Severin și cu fonduri din acest program! Au fost aprobate spre finanțare 127 de obiective de investiții, în valoare totală de 1.337.458.285 lei. Se vor face investiții în dezvoltarea rețelelor de apă, rețele de canalizare și de gaze și se vor reabilita drumuri și poduri”, menționează deputatul liberal.
Prioritatea zero a Guvernului condus de prim – ministrul Nicolae Ciucă sunt investițiile, singurele care asigură creștere economică reală și sănătoasă. Este motivul pentru care Guvernul a alocat cel mai mare buget de investiții din ultimii 32 de ani sau a crescut rata de absorbție a fondurilor europene la 64,5%, la un nivel egal cu al Germaniei, concluzionează Dumitru Rujan.