Ruinele Bisericii Medievale din centrul civic al municipiului Caransebeș vor fi puse în valoare la aproape 4 ani de la întocmirea proiectului cu finanțare europeană!
După mai multe licitații, la care nu s-a prezentat niciun constructor specialist în domeniul arhitectural, dar și după mai multe etape de reactualizare a proiectului tehnic pentru a primi avizul Direcției de Cultură, o societate din Timișoara a câștigat licitația.
Potrivit city managerului Primăriei Caransebeș Florin Bogdea este aceeași firmă care și-a pus amprenta și pe zona centrală a municipiului Timișoara:
„Au fost cinci licitații, de abia la a șasea a venit o firmă, este din Timișoara și s-a ocupat și de centrul Timișoarei, deci are expertiză. Finalizarea proiectului este în 18 luni de la semnarea contractului, dar ne-au promis că vor realiza lucrarea în 12 luni. Avizul de la Cultură ne permite să realizăm o lucrare în valoare de 1,3 milioane de lei. Proiectul constă în conservarea ruinelor Bisericii Medievale din secolele XIII-XIV, din centrul orașului, ce au fost descoperite parțial în 1989, când s-a încercat construirea unui bloc de locuințe, și total în 2016, dar și punerea în valoare a ruinelor prin amenajarea unui spațiu de vizitare”, ne-a precizat city managerul Florin Bogdea.
Astfel, spațiul va fi împrejmuit, vor fi realizate traverse placate cu travertin, va fi amenajată o zonă verde cu vegetație urbană și mobilier stradal și va fi iluminat pe timp de noapte.
„Suntem de nici nu mai știu câți ani cu acest proiect, am stagnat. Acum am semnat contractul. S-a dorit ca proiectul să nu fie unul invaziv, așa cum era inițial, predominat va fi din lemn și piatră, astea sunt materialele care domină, va fi și un lift care să faciliteze accesul persoanelor cu handicap. Va avea un aspect demn de zona centrală”, a dat asigurări Felix Borcean, primarul Caransebeșului.