9 C
Caransebeş
9.3 C
Reșița
8.3 C
Oţelu Roşu
joi 15 mai 2025

Emoții pentru primii absolvenți ai Liceului Tehnologic „Max Aușnit” Caransebeș!

Politică

Emoționantă festivitatea de predare a cheii generației viitoare la Liceul Tehnologic „Max Aușnit” de pe Aeroportul Caransebeș. Prima generație de absolvenți se pregătește să înfrunte examenul de Bacalaureat.

Dacă în urmă cu 4 ani, poate foarte puțini îi dădeau șanse unei unități de învățământ private, iată că astăzi liceul tehnologic se mândrește cu prima clasa de a XII a, care se pregătește să-și ia la revedere.

Acest moment al absolvirii voastre reprezintă emoția supremă pentru un dascăl! Vă felicit pentru toată munca și străduința voastră din cei 4 ani de liceu, suntem mândri de voi, vă doresc să fiți puternici, să înfruntați cu același curaj furtunile și să arătați lumii că sunteți construiți să fiți cei mai buni. Avem încredere în voi, că veți reuși în tot ce vi-ați propus”, a menționat directorul liceului Ionela Olariu.

Diriginta clasei absolvente, Cristina Murariu a pregătit un moment festiv, de la care nu a lipsit intonarea Imnului Gaudeamus, de către eleve ale Colegiului Național C.D. Loga, discursul unui elev al clasei a XII a, care a predat cheia, simbol al reușitei și continuității, unui alt elev de clasa a XI a, precum și discursuri de încurajare pentru examenul vieții și pentru alte examene, ce vor veni în calea vieții, după Bacalaureat, din partea profesorilor care au participat la eveniment.

Mă bucur foarte mult că pot să fiu, în această zi importantă cu voi și să văd împlinită prima treaptă a visului pe care noi, eu și soția mea l-am avut…, și aș vrea, întâi de toate să îi mulțumesc pentru eforturile, care le-a făcut, ca să putem să avem această școală și să putem să vedem destine de oameni împlinite și să-i vedem puși pe traiectoria bună a vieții”, a menționat Gabriel Olariu, omul de afaceri care a avut curajul să prindă aripi pe aeroportul Banat Caransebeș, prin proiectele pe plan amplu inițiate.

spot_img

Actualitate