Agent Green invită dascălii, părinții și, în special elevii și studenții să ia parte începând cu 10 mai la proiectul educațional SUNT NATURĂ.
Va fi o călătorie plină de aventuri în tainele cunoașterii naturii și a legăturii nevăzute dintre elementele acesteia.
„Vom afla cum a devenit omul cel mai bun prieten al câinelui și care este viața nevăzută a viețuitoarelor dintr-o grădină. Mergem pe urma obiectelor pe care le folosim zilnic și care par a fi de neînlocuit. Aflăm care este atitudinea oamenilor față de animale și ce putem face pentru a le salva și ocroti. Aflăm de ce dispar multe specii de floră și de faună și cum se schimbă comportamentul animalelor când mediul lor natural este distrus. Pe lângă toate aceste informații și multe altele care îi vor apropia pe copii de Natură, vom vorbi despre cât de importante sunt deciziile și alegerile noastre și ce impact au ele asupra Naturii. De ce trebuie să reciclăm, ce gesturi pentru Natură putem face în fiecare zi și cum o putem proteja; ce resurse ne oferă Natura și cum le putem folosi fără să distrugem mediul înconjurător. Oricât de mic sau de mare ai fi și tu ești parte din Natură!”, se arată într-un comunicat semnat Agent Green, care anunță că, începând din 10 mai se vom continua activitățile de educație ecologică online, iar înscrierile se fac la office@agentgreen.org