Câteva sute de gugulani au luat parte la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată cu ocazia hramului Catedralei Episcopale din Caransebeș, ocazie cu care PS Lucian, Episcopul Caransebeșului a deschis manifestările din cadrul amplei acțiuni Zilele Culturii și Credinței.
Aflate la ediția a XV-a, Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului se vor desfășura anul acesta în perioada 1-8 mai.
Manifestările au debutat astăzi, în Duminica Tomii, 1 mai, când Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și-a sărbătorit hramul festiv.
Cu acest prilej Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române iar de la ora 18,00, hramul festiv al maicii tuturor bisericilor din Eparhia Banatului de Munte va continua cu un concert de muzică bizantină, susținut de Corul Mănăstirii Nera, chiar în incinta Catedralei Episcopale.
Precizăm că la ieșirea din Catedrala Episcopală cele două ansambluri folclorice ale municipiului Caransebeș „Zestrea Gugulanilor” și „Junii Gugulani” au format hora tradițională, care deschidea în fiecare an ruga la oraș, însă în acest an administrația publică locală a decis să aloce banii din bugetul local organizării unui festival muzical în aer liber pe Aeroportul Caransebeș, aliniindu-se astfel acțiunilor organizate în Banat cu ocazia proiectului „Timișoara capitală culturală europeană”. Festivalul la fel ca UNTOLD de la Cluj Napoca va aduce în atenția caransebeșenilor cele mai sonore nume din muzica europeană de diferite genuri, precum: trance, chill out, hip-hop, electro house, progressive house, rap.